09:07 Rareș Bogdan vrea remaniere. ”Să fie puțin energizat guvernul”

09:07
[post-views]

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a declarat că PNL nu are de gând să rupă guvernarea, dat fiind contextul regional actual, cu conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina, însă crede că e nevoie ”de o anumită remaniere, să fie puţin energizat Guvernul în perspectiva toamnei”.

„Fiecare partid se poziţionează pentru alegerile prezidenţiale. PNL nu rupe şi nu are de gând să rupă guvernarea. La ce se întâmplă în Orientul Mijlociu şi la modul în care evoluează conflictul din Ucraina, nu ne permitem nici noi, nici dânşii să rupem această guvernare. Sunt multe lucruri care trebuie făcute în guvernare, e vorba de bani europeni care trebuie aduşi în continuare în economia românească, e vorba despre PNRR, care are pe tranşa a treia nişte întârzieri şi ele trebuie corectate. E vorba de o negociere pe care trebuie să o facem cu Comisia Europeană, pentru ca să nu fim nevoiţi în niciun caz să coborâm plafonul la microîntreprinderi începând cu luna octombrie, noiembrie, e vorba de discuţiile pe deficit”, a declarat Rareş Bogdan, duminică, la Antena 3.

Prim-vicepreşedintele PNL a recunoscut că sunt nemulţumiri privind activitatea unor miniştri din Executiv.

„Sunt anumiţi miniştri de care noi avem anumite nemulţumiri şi în cazul nostru şi al PSD şi cred că ar trebui să venim cu anumite completări. Să fie puţin energizat guvernul în perspectiva toamnei destul de dificile. Cred că e nevoie de o anumită remaniere. Remanierea e apanajul premierului. Noi, în schimb, fiind la guvernare, cu 46% din acest guvern, avem dreptul să venim cu opţiunile noastre şi să explicăm ceea ce credem noi că nu funcţionează”, a explicat Rareş Bogdan.

Articole similare:

Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit...

[post-views]

Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliţă, a afirmat că a pregătit un pact pentru energie, care are 10 direcţii...

[post-views]

În perioada 2–6 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiști din alte structuri...

[post-views]

Premierul Luca Niculescu a declarat, sâmbătă, după o vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă, că Unitatea 1 va...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: