17:28 Producția de energie a României s-a prăbușit

Producția de energie electrică a României s-a prăbușit în al doilea trimestru al anului, potrivit OMV Petrom, unul dintre cei mai importanți producători din țară, care citează date Transelectrica, arată profit.ro.

″Conform datelor disponibile la acest moment din partea operatorului de sistem, consumul național de electricitate a scăzut ușor, cu 1%, în T2 2024, comparativ cu T2 2023, în timp ce producția națională a scăzut cu 19%, România fiind importator net de energie electrică în T2 2024, comparativ cu exportator net în T2 2023″, se arată în raportul semestrial al companiei.

Pe întreg semestrul 1 2024, scăderea producției a fost de 9%, potrivit sursei citate. Datele Institutului Național de Statistică (INS) arată că, în primele 5 luni din 2024, producția de energie a României s-a redus cu 9,3%. Cele mai mari scăderi de producție au fost consemnate de hidrocentrale (cu aproape 20%) și parcuri eoliene (-16%), în timp ce capacitățile fotovoltaice (inclusiv prosumatorii) și-au majorat generarea cu 57,5%. Importul de energie a crescut cu 56,4%.

În iulie, în mod constant, România nu a reușit să-și asigure necesarul de electricitate din producția proprie, importând masiv, în special la vârful de consum de seară, ceea ce a dus și la scumpiri dramatice pe piețele angro spot. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a afirmat recent că, pe termen scurt, au fost luate măsuri pentru creșterea producției de energie electrică din partea producătorilor români, iar prin acestea au fost aduși în Sistemul Energetic Național încă 400-500 de megawați, iar pe termen mai lung, autoritățile vor face tot ce e posibil pentru amânarea închiderii termocentralelor pe cărbune și a exploatărilor miniere care le alimentează cu combustibil, prin negocieri în acest sens cu Comisia Europeană.

Articole similare:

Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, susține că, odată cu măsurile fiscale adoptate de guvern,...

Președintele SUA Donald Trump lansează primul proiect imobiliar din România sub brandul său. Un turn rezidențial de...

Congresul extraordinar al PNL are loc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului, în...

Un gorjean din comuna Glogova, Petre Buzianu, ajuns, vineri, la venerabila vârstă de 100 de ani, a...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: