14:20 Ciolacu, despre spălarea cu jet de apă a Porții Sărutului: ”Atât i-a dus mintea!”

[post-views]

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat, duminică, de ce a durat atât de mult ca unele monumente din România să ajungă în patrimoniul UNESCO şi ce părere are despre îngrijirea deficitară a Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor” de la Târgu-Jiu. Ciolacu s-a referit la curăţarea, în trecut, a Porții Sărutului cu jet de apă, afirmând: ”Atât i-a dus mintea”, arată news.ro.

”Ştiu că, la un moment dat, s-a greşit în ceea ce priveşte jetul de apă cu care trebuia curăţat. Atât i-a dus mintea, ca să spunem aşa. Ştiţi că s-a intervenit imediat”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat despre îngrijirea deficitară a Ansamblului Monumental ”Calea Eroilor”, care a dus la prelungirea procedurilor de includere în patrimoniul UNESCO.

Premierul l-a felicitat pe Lucian Romaşcanu, fostul ministru al Culturii, care a făcut demersul ca Ansamblul ”Calea Eroilor” şi Frontierele Imperiului Roman-Dacia să intre în patrimoniul UNESCO.

”Ce mă bucur, şi îl felicit pe Lucian Romaşcanu, el a pornit acest demers, mai ales că e din oraşul de suflet al tatălui meu şi mă bucur că, după 30 de ani, am realizat, de fapt, ce avem noi la Târgu Jiu. Noi ştiam cu toţii, românii. E cazul să afle toată lumea”, a mai spus Ciolacu.

Ansamblul monumental ”Calea Eroilor”, realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu şi Frontierele Imperiului Roman – Dacia au primit, sâmbătă, acceptul pentru a fi incluse în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Ansamblul sculptural de la Târgu Jiu, cuprinzând patru lucrări – ”Masa Tăcerii“, ”Aleea Scaunelor“, ”Poarta Sărutului“ şi ”Coloana fără Sfârşit“ – a fost conceput şi construit de către Constantin Brâncuşi în perioada 1937-1938. În 2012, Poarta Sărutului a fost spălată cu jet de apă pentru a fi curăţată, ceea ce a dus la îngălbenirea monumentului.

Articole similare:

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat vineri prognoza actualizată pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, vremea...

[post-views]

Asociația Uniunea Femeilor din Gorj a direcționat fondurile obținute în urma evenimentului “Miss Gorj 2026” către trei...

[post-views]

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, anunță că lucrărilor la pasajul sub calea ferată din zona Ana Ipătescu se...

[post-views]

Circulația rutieră pe DN 67C, în zona montană Rânca, se desfășoară în condiții de iarnă. Viscolul a...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: