Decizie a instanței în cazul unui pompier de la Rovinari. Acuzații între sindicaliști

Acuzații între liderii din minerit. Constantin Crețan pune tunurile pe Jan Popescu în cazul celor 3 pompieri de la Termocentrala Rovinari care s-au pensionat pe Legea nr.197 iar, după 9 luni, le-au fost anulate deciziile.

Președintele Federației Naționale a Muncii îl acuză pe președintele executiv al SMEO că ar fi pus pe cineva să facă sesizare împotriva celor trei cum că nu s-ar încadra în prevederile legii, care prevede pensionarea la 52 de ani, după 25 de ani de muncă în producție.

Crețan afirmă că munca pompierilor din Complexul Oltenia este grea și periculoasă.

După ce i-a fost anulată decizia de pensionare, unul dintre cei trei pompieri de la Rovinari a apelat la instanța de judecată care, într-un final, i-a dat dreptate. Casa de Pensii îi cerea omului banii din urmă, circa 45.000 de lei, spune Constantin Crețan.  

În replică, Jan Popescu dă asigurări că nu a blocat nicio pensionare și că a făcut demersuri pentru încadrarea pompierilor pe Legea nr.197/2021.

Popescu mai spune că pompierii din CEO ar trebui, conform legii, să beneficieze de aceleași drepturi ca pompierii militari.

Articole similare:

Aparegio anunţă întreruperea furnizării apei potabile, joi, în intervalul orar 11:00-15:00, din cauza avariei la conducta de...

Meteorologii ANM au emis o avertizare generală, iar după canicula din ultimele zile, finalul de săptămână ne...

Vara aceasta, pădurea devine dancefloor! Deep Forest Fest revine, în 2025, pe Platoul Feteni din Râmnicu Vâlcea...

Vremea extremă continuă să facă probleme în România. Mai multe regiuni au fost afectate de furtuni violente...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: