19:46 Al doilea generator a ajuns la Mintia. Burduja: Ţinta ambițioasă va fi să avem deja 1.000 MW puși în funcțiune la finalul acestui an

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunţă că a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante. El precizează că proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs de instalare.

”Noi veşti bune de la Mintia, dragi prieteni. Astăzi a ajuns pe şantierul centralei de la Mintia al doilea generator uriaş, de aproape 800 de tone, construit pe baza unor tehnologii americane performante”, anunţă ministrul Energiei, pe Facebook.

Sebastian Burduja precizează că proiectul Mintia este în grafic, cu cele mai importante elemente pentru realizarea sa deja livrate, instalate sau în curs de instalare.

”Turbinele Siemens, printre cele mai performante din lume, sunt deja la Mintia, iar structurile de susţinere şi sistemele auxiliare sunt montate. În paralel, infrastructura necesară conectării centralei la Sistemul Energetic Naţional este în lucru, acest proiect fiind în sarcina Transgaz, astfel încât noua capacitate de producţie de la Mintia să fie integrată cât mai rapid”, precizează ministrul.

El arată că ţintele privind realizarea proiectului rămân aceleaşi: în vara lui 2026, centrala Mintia trebuie să devină complet operaţională, iar, din 2027, să utilizeze gazele naturale din Marea Neagră, a căror extragere va începe prin proiectul Neptun Deep.

”Având o capacitate totală de 1.750 MW, centrala de la Mintia va fi cea mai mare unitate pe gaze naturale din Uniunea Europeană, iar ţinta ambiţioasă va fi să avem deja 1.000 MW puşi în funcţiune la finalul acestui an. Cu o investiţie privată totală de 1,4 miliarde de euro, acest proiect asigură nu doar tranziţia către o energie mai curată şi mai ieftină pentru români, dar duce şi la crearea unor locuri de muncă în regiune, atât în faza de construcţie, cât şi pe termen lung, în operarea centralei”, menţionează ministrul.

El mai afirmă că centrala pe gaze de la Mintia este unul dintre marile proiecte strategice ale României, dar şi una dintre marile provocări pe care şi le-a asumat la Ministerul Energiei.

”De aceea ne-am asumat să declarăm investiţia de importanţă naţională, pentru o implementare cât mai rapidă. Imaginaţi-vă ce vor însemna toţi aceşti MW în plus pentru sistemul energetic naţional. O producţie mai mare de energie românească ne va aduce mai multă securitate, preţuri mai mici în facturile românilor şi competitivitate mai mare pentru companiile noastre. Asta înseamnă prosperitate, locuri de muncă, investiţii noi atrase pentru România”, spune Burduja.

Articole similare:

Vineri a început campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, a anunțar Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)....

Activitatea Secţiei Obstetrică Ginecologie a Spitalului Târgu Jiu a fost suspendată, după ce au fost confirmate infecţii...

Pantelimon Manta crede că Partidul Social-Democrat ar trebui să stea măcar un an în opoziție și să...

Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: