15:26 UE lansează primul proiect nuclear comun, care implică Franța, Italia și România

Stéphane Séjourné, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu strategia industrială, a anunțat lansarea unui proiect important de interes european comun (IPCEI) privind energia nucleară, transmite presa italiană.

Proiectul de interes comun (IPCEI) ar trebui să implice întregul lanț de producție: mini reactoare modulare și reactoare avansate, prelucrarea uraniului, furnizarea, cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor de fuziune nucleară și diversificarea producției nucleare în scop medical, anunță skytg24.

Faza de proiectare a primului proiect nuclear potențial de interes comun a început la Bruxelles. Este un proiect desfășurat de Franța, cu sprijinul Italiei și României, dar care va fi deschis semnării altor state membre.

Comisia Europeană a anunțat acest lucru în cadrul unei reuniuni la nivel înalt a Forumului european comun privind proiectele importante de interes european comun la care au participat vicepreședinții executivi Teresa Ribera și Stéphane Séjourné, precum și reprezentanți ai statelor membre.

Proiectele de interes comun permit mai multor state membre, supravegheate de Comisia Europeană, să finanțeze în comun proiecte industriale strategice și inovatoare care depășesc capacitățile unei singure țări, derogând de la regulile normale privind ajutorul de stat.

Articole similare:

O șoferiță de 55 de ani, din Târgu-Jiu, a ajuns la spital după ce a intrat cu...

”Campanie electorală, în rest nimic” asta sunt, pentru liderul sindical Nicu Bunoaica, noile promisiuni pe care le...

Ministrii Fondurilor Europene și Energiei, Marcel Boloș și Sebastian Burduja, dau din nou speranță că se amână...

Judecătorii Curții Constituționale au respins cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: