15:01 Femeie exploatată sexual în Marea Britanie. Percheziții la Târgu Jiu și Craiova

Polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au efectuat, miercuri, 3 percheziții, în municipiile Târgu Jiu și Craiova, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și spălare a banilor. O femeie a fost exploatată sexual în Marea Britanie, iar banii obținuți au fost folosiți pentru achiziția și construirea unor imobile.

Investigațiile desfășurate au relevat faptul că, în perioada 2015 – martie 2023, o persoană, de 30 de ani, ar fi recrutat, prin metoda „loverboy”, o persoană vătămată majoră, pe care ar fi exploatat-o sexual, determinând-o să continue practicarea prostituției pe teritoriul Marii Britanii, în orașele Gloucester și Bristol.

Banii obținuți de victimă ar fi fost însușiți de către persoana cercetată, care, în perioada 2021-2023, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ar fi disimulat adevărata natură a provenienței banilor, achiziționând și construind imobile pe numele membrilor familiei. Bunurile ar fi fost înstrăinate, ulterior, prin persoane interpuse.

Totodată, au fost emise 3 mandate de aducere, audierile fiind desfășurate la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj, precum și al comisarilor din cadrul Gărzii de Mediu Gorj.

Articole similare:

Vineri a început campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale, a anunțar Autoritatea Electorală Permanentă (AEP)....

Activitatea Secţiei Obstetrică Ginecologie a Spitalului Târgu Jiu a fost suspendată, după ce au fost confirmate infecţii...

Pantelimon Manta crede că Partidul Social-Democrat ar trebui să stea măcar un an în opoziție și să...

Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: