14:59 Atac cu toporul în tren. Mai mulți răniți

14:59
[post-views]

O altercație cu un topor într-un tren care face legătura între suburbiile Parisului s-a soldat, luni, cu 4 persoane rănite. Una dintre victime a fost lovită în cap cu toporul, în timp ce alteia i-au fost secţionate degete de la o mână, arată ziare.com.

Mai multe persoane, dintre care unele minore, au fost implicate în bătaia care a izbucnit luni, în jurul orei locale 08.00. Incidentul a avut loc în timp ce trenul expres suburban RER se afla în gara Ozoir-la-Ferrière, la sud-est de Paris.

Deoarece trenul era oprit în gară, violenţele nu au afectat traficul pe linia RER E, care circulă est-vest prin Paris şi suburbiile sale, a declarat operatorul feroviar de stat SNCF.

Mai multe persoane sunt căutate în prezent de poliţie, care crede că a fost vorba despre o încăierare între bande rivale din oraşe diferite.

Potrivit unui martor contactat de Le Figaro, în jur de 15 indivizi erau pe peron şi apoi au urcat în vagon, înarmaţi cu topoare şi cuţite.

„Unuia dintre ei i-au fost tăiate mai multe degete. Oamenii au început să ţipe şi să fugă în toate direcţiile”, a relatat martorul, care se afla în trenul RER când a avut loc incidentul.

Articole similare:

Biroul Politic Național al PNL a aprobat, în ședinta de duminică, începerea negocierilor pentru fuziunea prin absorbție...

[post-views]

Deputatul USR Radu Miruță, fost ministru al Apărării, a depus un proiect de lege pentru actualizarea pensiilor...

[post-views]

Se merge pe improvizații, iar grupul de la Turceni va intra mereu în avarie, declară Constantin Crețan,...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 11 noiembrie 2026. Invitați: Ion Ișfan și Ion Tudor

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: