11:23 Victor Ponta, ignorat de PSD: „Nu m-au invitat”

Fostul președinte PSD și premier al României, Victor Ponta, îi ceartă pe liderii PSD pentru faptul că îi neglijează pe foștii conducători ai partidului. În opinia sa, PSD se comportă nedrept atât cu el, cât și cu Mircea Geoană, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și Adrian Năstase, arată ziare.com.

„PSD este singurul partid din România, probabil şi din lume, care nu mai are niciun fost preşedinte în propriul partid. Pe Năstase nu l-au reprimit, nu înţeleg de ce. Pe mine, nici atât. Am crezut că mă duc la Congresul PSD să zic şi eu: ‘Băi, îl votez pe Ciolacu!’. Nu m-au invitat.Lui Geoană i-au zis ‘Nu!’, lui Dragnea şi Dăncilă, la fel. E cumva chestia asta, să nu mai vină nimeni! S-a închis, ca la metrou. Stai, că nu vine nimeni să va ia nimic!”, a afirmat Victor Ponta, sâmbătă, la Prima TV.

Victor Ponta a fost președinte în PSD în perioada 2010-2015. El a fost exclus din partid în 2017, după ce a refuzat să voteze moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva propriului premier, Sorin Grindeanu. Ponta a înființat partidul PRO România, dar nu a reușit să intre în Parlament. În 2023, premierul Marcel Ciolacu l-a numit în funcţia de consilier onorific în domeniul relaţiilor economice internaţionale.

Articole similare:

Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, susține că, odată cu măsurile fiscale adoptate de guvern,...

Președintele SUA Donald Trump lansează primul proiect imobiliar din România sub brandul său. Un turn rezidențial de...

Congresul extraordinar al PNL are loc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului, în...

Un gorjean din comuna Glogova, Petre Buzianu, ajuns, vineri, la venerabila vârstă de 100 de ani, a...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: