08:23 Plaveti: O să fie un număr de persoane care o să părăsească CE Oltenia

Președintele directoratului Complexului Energetic Oltenia, Dan Plaveti, a confirmat, în presa locală, informația că în jur de 100 de angajați pe perioadă determinată, vor pleca acasă, de la 1 iulie.

„Acolo unde se restrânge activitatea o să fie un număr de persoane care o să părăsească Complexul Energetic Oltenia. De asemenea, cei care au abateri disciplinare și absențe nemotivate, concedii fără plată sau cei care nu s-au adaptat și nu-și fac treaba bine se vor regăsi pe listă. Aici am o mențiune, persoanele respective nu le stabilește Directoratul, ci șeful de carieră sau de centrală. Ei o să ne spună cu cine colaborează cel mai bine. Pe estimarea noastră este vorba de o sută, o sută și ceva de oameni”, a declarat Plaveti.

Președintele PNL Gorj, Ion Iordache, a fost cel care a anunțat, marți, în urma unei discuții cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, că vor fi prelungite contractele celor 1800 de mineri și energeticieni încadrați pe perioadă determinată, exceptând circa 100 de persoane care au avut abateri disciplinare.

Articole similare:

Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, susține că, odată cu măsurile fiscale adoptate de guvern,...

Președintele SUA Donald Trump lansează primul proiect imobiliar din România sub brandul său. Un turn rezidențial de...

Congresul extraordinar al PNL are loc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului, în...

Un gorjean din comuna Glogova, Petre Buzianu, ajuns, vineri, la venerabila vârstă de 100 de ani, a...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: