Constructorul român UMB a mobilizat 700 de muncitori și peste 200 de utilaje, 24 de ore din 24, pentru finalizarea Lotului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești, a anunțat, luni, Direcţia Generală de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova. La finalul anului trecut, constructorul a deschis parțial circulația pe 17,7 km ai segmentului. Inaugurarea ultimilor 12 kilometri este așteptată în luna mai.
„Se lucrează 24 de ore din 24, pe lotul 4 al DEx 12, pentru conexiunea cu A1. Antreprenorul are peste 700 persoane mobilizate în şantier şi foloseşte peste 200 de utilaje şi echipamente specifice”, a transmis, luni, DRDP Craiova.
Sursa citată a precizat că, pe această porţiune nefinalizată a Lotului 4 din Drumul Expres Craiova-Piteşti, antreprenorul face în acest moment mai multe tipuri de lucrări precum: aşternere mixturi asfaltice; lucrări la terasamente şi suprastructură drum; lucrări hitrotehnice, drenaj, casiuri, rigole; lucrări la structuri (placi suprabetonare, hidroizolaţii, plăci racordare, sferturi de con); săpături, umpluturi, îmbunătăţiri teren fundare.
În prezent, se circulă în regim de drum expres între Craiova şi Albota.
DEx12 este primul Drum Expres aflat în construcţie în România pe traseul Piteşti – Slatina – Craiova, cu o lungime totală de 121,18 km.