07:03 Decizie. Salariul minim va fi 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, că, în Consiliul Naţional Tripartit, s-a decis ca, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim să fie de 4.050 de lei. Va fi menţinută şi scutirea de taxe pe cei 300 de lei din salariul minim. În plus, s-a agreat şi necesitatea reducerii taxării forţei de muncă pentru veniturile mici şi medii.

Potrivit unui comunicat oficial al guvernului, prim-ministrul Marcel Ciolacu şi ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Simona-Bucura Oprescu, au prezentat partenerilor sociali analize care fundamentează creşterea salariului lunar minim brut pe ţară garantat în plată, începând cu anul viitor. 

”Urmare a analizelor şi dezbaterilor cu reprezentanţii sindicatelor şi patronatelor a fost agreată majorarea salariului minim de la 3.700 de lei lunar la 4050 de lei lunar, precum şi menţinerea facilităţii de scutire de la plata impozitului şi contribuţiilor sociale a sumei de 300 de lei lunar”, arată Executivul. 

De asemenea, s-a agreat necesitatea reducerii taxării forţei de muncă pentru veniturile mici şi medii.

”Creşterea puterii de cumpărare şi protejarea cetăţenilor români, mai ales a celor cu venituri reduse, ne preocupă permanent. Am dorit să ne consultăm cu sindicatele şi patronatele şi împreună să stabilim creşterea salariului minim începând cu ianuarie 2025 pentru că este important să existe predictibilitate atât pentru salariaţi, cât şi pentru antreprenori”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

  • ”Am stabilit, azi, în Comitetul Naţional Tripartit că, de la 1 ianuarie 2025, salariul minim va fi 4.050 de lei. Intrăm, astfel, pe traseul salariului minim european! Respectăm directiva europeană care arată că această valoare trebuie să se încadreze intre 47 şi 52 la sută din salariul minim european (România va fi la 47%)”, a scris premierul într-o postare.

Articole similare:

Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan, susține că, odată cu măsurile fiscale adoptate de guvern,...

Președintele SUA Donald Trump lansează primul proiect imobiliar din România sub brandul său. Un turn rezidențial de...

Congresul extraordinar al PNL are loc, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, pentru alegerea noii conduceri a partidului, în...

Un gorjean din comuna Glogova, Petre Buzianu, ajuns, vineri, la venerabila vârstă de 100 de ani, a...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: