Un fost secretar de stat din Ministerul Energiei se întreabă ce s-a mai întâmplat cu grupul de lucru constituit anul trecut, în vederea renegocierii planului de restructurare de la Complexul Energetic Oltenia, grup din care fac parte atât membri ai directoratului cât și lideri sindicali.
Social-democratul Andrei Maioreanu critică politica, din ultimii ani, a Ministerului Energiei de a închide capacități pentru cărbune, pentru a se ajunge, acum, ca România să importe energie la prețuri record.
”Lipsa unei strategii energetice coerente face din țara noastră un importator net de energie la unul dintre cele mai mari prețuri” spune Maioreanu.
Andrei Maioreanu acuză ”o acută lipsă de profesionalism și iresponsabilitate” și se întreabă ce se mai întâmplă cu grupul de lucru, constituit în august 2023, la Ministerul Energiei, în vederea renegocierii planului de restructurare de la Complexul Energetic Oltenia, grup care n-a comunicat nimic până acum.
Maioreanu mai spune că adoptarea ordonanței decarbonizării, care prevede eliminarea cărbunelui din sistemul energetic național până în 2026, a fost ”o greșeală imensă” pentru care nimeni nu va plăti.