Barack şi Michelle Obama sunt în discuţii pentru a coproduce un film biografic despre legenda golfului american Tiger Woods, a declarat, miercuri, pentru AFP o sursă apropiată negocierilor.
Potrivit Deadline, studioul de producţie Amazon MGM se află în spatele proiectului, după ce a cumpărat drepturile pentru o biografie recentă a jucătorului de golf american în vârstă de 49 de ani.
Fostul preşedinte Barack Obama şi soţia sa Michelle au fondat compania Higher Ground, care a produs, deja, numeroase documentare şi podcasturi, şi se aşteaptă să co-producă filmul.
Tot potrivit Deadline, Reinaldo Marcus Green, regizorul din spatele filmului surorilor Williams „The Williams Method”, a fost abordat pentru a regiza filmul biografic. Se aşteaptă ca filmul să se concentreze pe succesul jucătorului de golf şi nu pe dezvăluirile, din 2009, ale multiplelor sale aventuri extraconjugale, care au dus la divorţul său.
De 15 ori câştigător al unui turneu major de golf, Tiger Woods este cel mai mare sportiv din istoria acestui sport. El a fost primul jucător de golf de culoare din istorie care a câştigat un turneu major, Augusta Masters, în 1997. El a anunţat, marţi, că a suferit o intervenţie chirurgicală după ruperea tendonului lui Ahile stâng, în plină pregătire pentru Mastersul de la Augusta, care va avea loc peste o lună.