Sindicalist: Nu s-a discutat nici la nivel de bârfă despre șomaj tehnic

Conducerea Complexului Energetic Oltenia a anunțat că nu se pune problema șomajului tehnic. Unii dintre salariați erau îngrijorați că vor fi trimiși acasă, de la 1 mai, cu 75% din salariu, pe fondul producției scăzute de energie din perioada Paștelui.

„Pentru corecta informare a opiniei publice, conducerea Complexului Energetic Oltenia transmite că nu au fost purtate discuții și nu este luată în calcul nicio măsură privind șomajul tehnic. Societatea menține un dialog constant și transparent cu organizațiile sindicale referitor la situația economică actuală. Orice măsură de acest gen ar implica consultări prealabile cu partenerii sociali, iar, în prezent, nu există motive obiective care să justifice implementarea șomajului tehnic“ a transmis compania.

Jan Popescu, președintele executiv al Sindicatului Mine Energie Oltenia, confirmă că n-au fost purtate discuții cu administrația despre trimiterea angajaților în șomaj tehnic.

”Termocentrala Rovinari ar trebui, în 2025, să funcționeze, în medie, cu două grupuri. Asta înseamnă că minerii și energeticienii din bazinul Rovinari trebuie să lucreze la un program normal. Nu s-a discutat nici la nivel de bârfă acest lucru” declară sindicalistul.

Articole similare:

Angajatorii din județul Gorj, care vor participa la „Bursa generală a locurilor de muncă“ organizată de AJOFM...

Liderul sindical Nicu Bunoaica spune că Andrei Maioreanu are dreptate să afirme că nu s-a făcut niciun...

Ion Fugaru explică ce înseamnă guvernul de uniune națională propus de candidatul AUR, George Simion, dacă va...

”Se taie salariile într-o instituție din subordinea Consiliului Județean și vreți să câștigăm alegerile?” a întrebat liberalul...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: