Și-a înjunghiat soția, apoi, s-a ascuns în tufișuri, pe malul Jiului

[post-views]

Bărbatul din Turceni, care, duminică seara, și-a înjunghiat soția din  gelozie, a stat ascuns prin tufișuri și în pădure, timp de 3 zile, până a fost prins de polițiști.

Individul, în vârstă de 49 de ani, a fugit de acasă imediat după ce și-a atacat partenera de viață cu un cuțit. Femeia a cerut ajutor la 112, o ambulanță aducând-o la spital, unde medicii au reușit să îi salveze viața.

Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, spune că pacienta se află în continuare sub supravegherea medicilor, la Terapie Intensivă.

Vecinii agresorului din Turceni spun că acesta făcea scandaluri frecvent. Totuși, s-au mirat să audă că și-a  înjunghiat soția.

Prim-procurorul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Gorj, Cristina Ciobanu, a declarat rana produsă femeii înjunghiate a fost de 10 centimetri. Soțul gelos a fost arestat pentru 30 de zile.

Articole similare:

Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, că acuzaţiile care-i sunt...

[post-views]

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat, luni, că PNL va iniția un alt proiect privind reducerea numărului...

[post-views]

Președintele USR Târgu-Jiu, Corneliu Răducan Morega, spune că nu-l ia în serios pe senatorul AUR, Ionuț Sandu,...

[post-views]

O elevă, de 8 ani, de la Școala Generală Bumbești-Jiu, a fost rănită la o mână, luni,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: