”Sezonierii” din CE Oltenia se simt discriminați. Tomescu: Sunt dezamăgiți

[post-views]

Dezamăgire în rândul angajaților pe perioadă determinată din Complexul Energetic Oltenia, care sunt menținuți pe contracte de muncă ce sunt prelungite din 6 în 6 luni.

Conducerea companiei a confirmat că mare parte dintre cei 1800 de mineri și energeticieni vor rămâne în CEO și de la 1 iulie. Oamenii sperau, însă, că vor ajunge să lucreze pe contracte pe perioadă nedeterminată, dar, în ciuda promisiunilor și deși au învățat meserie și este mare nevoie de ei în producție, acest lucru nu s-a întâmplat.

”Nu poate să mai spună cineva din conducerea administrativă sau a ministerului că n-au învățat meserie sau că nu pot prelua sarcini. E nevoie de forță de muncă tânără” declară Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari.

Mulți dintre angajații pe perioadă determinată au venit la CEO din străinătate, sperând că vor putea munci aproape de case.

”Au primit promisiuni că vor fi preluați până la urmă, dar n-a fost așa. Suntem dezamăgiți și noi, pentru că sunt locuri în producție unde sunt lipsuri foarte mari de personal, dar se merge înainte cu acest fel de a conduce această companie” declară Manu Tomescu.  

Articole similare:

Inspectoratele Școlare trebuie desfiinţate şi înlocuite cu Direcţii judeţene de învăţământ. Acest lucru este stipulat prin lege,...

[post-views]

Peste 400 de investiții, în valoare de peste 850 de milioane de euro, au fost realizate, în...

[post-views]

Vicepreşedintele USR Radu Miruţă a declarat că nimeni din partid nu intenționează să-l debarce pe Dominic Fritz...

[post-views]

Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News în perioada 1-29 noiembrie,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: