Fostul secretar de stat din Ministerul Energiei, Constantin Ștefan, afirmă că ar trebui mențiune cele 5 grupuri energetice, care mai sunt funcționale în Complexul Energetic Oltenia, până în 2030.
Conform planului de restructurare, la finalul anului viitor, toate se vor afla în rezervă de capacitate. De fapt, CEO mai are trei grupuri la Rovinari și unul la Turceni, cel de la Ișalnița, băgat în rezervă la începutul acestui an, a funcționat din când în când, în situații de criză.
Ștefan, care în acest moment este șef de compartiment în cadrul CEO, spune că, din 2026, grupurile trebuie păstrate gata să intre în sistem, așa cum s-a făcut în Germania sau în Austria.
Ștefan afirmă că închiderea, în ultimii ani, a grupurilor energetice pe bază de cărbune, a dus la creșterea importurilor de energie, unele la prețuri record.
”Cred că, în privința prețurilor, lucrurile vor evolua în mai rău. Am crescut regenerabilele, dar prețurile s-au dus în sus” spune fostul secretar de stat.
Constantin Ștefan observă că țări mult mai dezvoltate ca România nu pun atât de mare accent pe regenerabile sau pe capacități de stocare, așa cum o face România, ci își cresc capacitățile pe cărbune.