Revista presei locale

Pandurul: Două investiții finalizate, dar nefolosite într-o comună de lângă Târgu Jiu. Au obținut bani să modernizeze cea mai mare școală din comună și să ridice de la zero o grădiniță modernă, dar n-au bani să facă recepția. Lucrările sunt gata de peste patru luni, dar autoritățile din comuna Bălănești nu au achitat partea de cofinanțare ca să poată folosi cele două unități de învățământ. Până va face primăria rost de bani, copiii fac ore în două schimburi în școala din satul vecin. Școala Gimnazială Ion Popescu Voitești a fost reabilitată cu fonduri europene. E cea mai mare școală din comuna Bălănești și toată lumea s-a bucurat când au început lucrările. De patru luni e gata, însă nu și-a deschis porțile pentru elevi în această toamnă. În aceeași curte, primăria a obținut bani de la Ministerul Educației, două milioane de lei, ca să ridice de la zero o grădiniță. Zis și făcut. Acum și aici e aceeași situație.

Gorjonline: Alegerile de la Colegiul Medicilor, validate. Dr.Ana Băleanu, realeasă președinte. Alegerile interne din cadrul Colegiului Medicilor Gorj au depășit și perioada de contestații, astfel că rezultatele finale au fost publicate.  Ana Băleanu a fost realeasă în funcția de conducere a Biroului Colegiului Medicilor Gorj. Vicepreședinte și coordonatori ai Comisiei Profesional-Științifice și de Învățământ sunt medicii Ana Maria Cîmpeanu, Rodica Dîrnu și Natalia Guță. Vicepreședinte și coordonator al Comisiei Economico-Sociale și a Asigurărilor de Sănătate este, potrivit rezultatelor finale, dr. Constantin Alin Dănăiață. Vicepreședinți și coordonatori ai Comisiei de Etică Profesională sunt doctorii Narcis Lorelei Bușu și Natalia Guță, iar vicepreședinți și coordonatori ai Comisiei Administrative a Colegiului Medicilor Gorj sunt Eugenia Cristina Căliman și Florin Alexandru Scăueru Nițu.

Impact în Gorj: CEO limitează accesul în cea mai mare carieră din Motru. Vor fi luate măsuri pentru a restricționa accesul necontrolat în carierele miniere din cadrul Complexului Energetic Oltenia, o problemă de securitate importantă pentru activitatea și integritatea bunurilor acestei companii. Deși există reglementări stricte privind securitatea acestor zone, în unele locuri nu sunt instalate bariere fizice, care să limiteze accesul persoanelor neautorizate sau să asigure un control riguros asupra celor care pătrund în incinta carierelor miniere. Acest lucru a dus la o serie de vulnerabilități, care pun în pericol atât personalul, cât și resursele companiei. În urma unei cereri formale venite din partea administrației Unității Miniere de Cariere Motru, mai exact sectorul Roșiuța, conducerea Complexului Energetic Oltenia a aprobat recent instalarea unei bariere de securitate la această carieră.

Gorjeanul: Administrator provizoriu la Parcul Industrial Gorj. Consilierii județeni, întruniți, luni, în ședință extraordinară, au decis desemnarea unui administrator provizoriu în Consiliul de Administrație al S.C. „Parc Industrial Gorj” S.A. – Bumbești-Jiu. Este vorba despre Valeriu Eugen Lăzărescu, personal contractual în aparatul de specialitate al Consiliului Județean, cu specializare în domeniul tehnic. Desemnarea noului administrator vine după ce Ana-Maria Nicolescu și-a prezentat demisia din funcția de membru titular selectat al Adunării Generale a Acționarilor S.C. „Parc Industrial Gorj” S.A. – Bumbești-Jiu. Aceasta a fost numită în funcție în urmă cu doi ani, alături de Ion-Dorin Pârcălăboiu. Mandatul administratorului provizoriu va fi exercitat pe o durată de maximum 5 luni, cu posibilitatea prelungirii, o singură dată, pentru încă 2 luni, pentru motive întemeiate.

Articole similare:

La începutul lunii august, președinta Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, declara că o pensie de aproximativ...

[post-views]

Peste 240 de angajați ai Complexului Energetic Oltenia nu se pot pensiona, din cauză că nu li...

[post-views]

“Poate unii primari sunt supărați, dar greșesc. Sunt supărați din vina lor”, afirmă Liviu Cotojman, primarul liberal...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

blank

Infinit hits: