RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Primul turneu pentru baschetbaliștii U15. Carlos Popescu: Au demonstrat că pot da replica oricărui adversar

Echipa de baschet masculin U15 a CSM Târgu Jiu a luat startul într-o nouă ediție de campionat. În weekend, la Târgu Jiu, în Sala Voievod Litovoi, a avut loc primul turneu din Grupa 7. CSM Târgu Jiu l-a încheiat cu o victorie zdrobitoare, scor 105-15, contra CSS Mediaș, și o înfrângere în fața echipei Andu Sibiu, scor 60-85.

CSM Târgu Jiu a fost repartizată în Grupa 7 în prima fază a Campionatului Național, grupă din care mai fac parte CSS Mediaș și CSU Andu Sibiu. Primul turneu din această grupă a avut loc în weekend, la Târgu Jiu. Toate partidele s-au disputat sâmbătă, 28 septembrie, în Sala ”Voievod Litovoi”. Gorjenii au debutat senzațional în noul sezon, cu o victorie zdrobitoare, 105-15, contra CSS Mediaș. A doua partidă a fost mult mai dificilă, în compania vicecampioanei din sezonul trecut la această categorie de vârstă, CSU Andu Sibiu. CSM Târgu Jiu a pierdut confruntarea, la capătului unui meci în care au jucat destul de bine, prestație care l-a mulțumit pe antrenorul Carlos Popescu. 

Carlos Popescu, antrenor CSM Târgu Jiu U15: ”S-a încheiat primul turneu din grupă, acasă la Târgu Jiu, turneu de deschidere oficială a campionatului național juvenil de baschet rezervat categoriei sportivilor cu vârstă sub 15 ani, competiție prefațată anterior ca fiind una cu suficiente emoții pentru toți cei aflați la start, dar și cu entuziasmul nelipsit al participanților și, de ce nu, al susținătorilor și iubitorilor de baschet din orașul lui Brâncuși. Arbitrul aflat la centrul terenului a aruncat mingea, cronometrul a pornit, și așa am intrat în campionat. O primă posesie și, apoi, am declanșat primul atac la panoul oaspeților marcând primele puncte din acest campionat. Public numeros, entuziast, care ne-a susținut atac după atac. Defensiva a funcționat și treptat am pus stăpânire pe joc. Nu ne-am pierdut concentrarea și am reușit să punem în aplicare tactica noastră pe tot parcursul jocului. Am încheiat prima manșa a turneului “en fanfare” , împotriva celor de la CSȘ Mediaș. Timpul de refacere a fost destul de scurt, de doar 3 ore până la începerea următoarei partide. Conștienți că va fi cu totul alt joc împotriva vicecampionilor de la Andu Sibiu, am revenit la sală cu o oră mai devreme de începerea partidei. Am intrat în vestiar și am clarificat sistemele tactice pentru acest joc. Motivați și încrezători, am pornit o luptă cu atacuri pe contre și replici de ambele părți. Am fost permanent în joc și am pus probleme adversarului care a solicitat un prim time-out, grație unui run de 8 puncte făcut de băieții noștri. Un plus de experiență al oaspeților ne-au trimis la cabine cu un deficit de 14 puncte. A doua jumătate a partidei a decurs întocmai precedentei, cu ușoare momente de relaxare ale adversarului care au fost imediat penalizate de către noi. Am pierdut confruntarea cu Andu Sibiu, echipă care s-a demonstrat a fi o prezență puternică, cu experiență acumulată în jocuri și competiții internaționale EYBL, însă am făcut față cu multă demnitate, grație unui joc excelent al echipei noastre, cu prestații colective și individuale care au creat multe momente de dificultate vicecampionilor. Adversarii au beneficiat și de un plus de prospețime permanent pe durata partidei, datorat unui timp dublu de refacere în raport cu primul joc, dar și a unei rotații cu număr crescut de sportivi trimiși la înlocuire. Chiar dacă am pierdut confruntarea, mă declar mulțumit de prestația sportivilor care au demonstrat coeziune, luciditate, dorință de sprijin al coechipierului în momentele dificile, atât în faza de atac, dar și pe apărare. Au arătat într-adevăr ca o echipă lipsită de temeri, au demonstrat că sunt o echipă care poate replica oricărui adversar din campionat. Privind în ansamblu ambele jocuri din acest turneu, ne bucurăm că am reușit să arătăm un baschet bun și să demonstrăm pe teren oaspeților, că la Târgu Jiu, într-adevăr nimic nu este ușor. Mulțumim pe această cale suporterilor și iubitorilor de baschet care au fost alături.”

LOT CSM TÂRGU JIU:  Rareș Gionea, Rareș Staicu, Vladimir Gucea, Pop Manta, David Marin, Dorel Sandu, Rareș Ciobanu, Radu Coconețu, Luca Petru Grecu, Luca Chelean, Darius Savu, Matei Scornea, Mihai Scheau, Dragoș Branea.

Articole similare:

Ultima oră:

Alte articole:

Evenimente recomandate:

„One Step to Infinity. Brâncuși – UNESCO 2024”

Este ziua în care operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu vor fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Plasare produse:

INFINIT HITS: