RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Dolce Vita Ballroom

Evenimente

RECLAMA TA AICI

Contactează echipa de marketing pentru a obține o oferta personalizată


DESIGN & REDESIGN WEBSITE

Meghan Markle va avea emisiune culinară pe Netflix

Serialul lui Meghan Markle despre pasiunea ei pentru gătit va fi lansat pe Netflix în 15 ianuarie, a anunţat, joi, ducesa de Sussex. „Abia aşteptam să împărtăşesc asta cu voi! Sper să vă bucuraţi de serial la fel de mult pe cât m-am bucurat eu creându-l” a spus soţia Prinţului Harry pe Instagram.

Intitulat „With Love, Meghan”, programul o urmăreşte pe fosta actriţă în aventurile sale culinare. Într-un trailer dezvăluit, joi, de Netflix, o vedem pregătind diferite reţete, recoltând miere dintr-un stup de albine şi împărtăşind cu prietenii bunătăţile ei gustoase. Prinţul Harry are o scurtă apariţie.

La începutul acestui an, Meghan Markle a revenit pe Instagram după o absenţă de cinci ani. 

După ce au părăsit monarhia britanică în 2020, Harry şi Meghan au participat la un documentar Netflix în care îşi reglau conturile cu familia regală şi tabloidele britanice. În aprilie anul trecut, ducele şi ducesa de Sussex şi-au anunţat continuarea colaborării cu platforma de streaming, prin intermediul a două noi proiecte, mai puţin controversate: unul despre lumea polo-ului, un sport practicat de mult timp de Harry, şi altul despre gătit şi grădinărit cu Meghan.

În martie, actriţa şi-a lansat propriul brand, „American Riviera Orchard”, axat pe veselă şi articole pentru casă.

De când au renunţat la îndatoririle lor regale, Harry şi Meghan nu mai primesc alocaţii familiale din Marea Britanie. S-au mutat în California şi au devenit nepopulari pentru o mare parte a opiniei publice britanice. În special, cuplul a acuzat familia regală că nu a acceptat-o niciodată cu adevărat pe Meghan, o actriţă americană divorţată, de rasă mixtă.

Harry a fost prezent la încoronarea tatălui său, Charles al III-lea, dar fără soţie sau copii. De asemenea, el a călătorit la Londra, singur, după anunţarea diagnosticului de cancer.

Articole similare:

Ultima oră:

Alte articole:

Evenimente recomandate:

„One Step to Infinity. Brâncuși – UNESCO 2024”

Este ziua în care operele lui Constantin Brâncuşi de la Târgu-Jiu vor fi incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO.

Plasare produse:

INFINIT HITS: