Deși ministrul Energiei a anunțat că vor fi pornite încă două grupuri pe cărbune la Complexul Energetic Oltenia, pentru ca România să poată face față caniculei prelungite, liderul sindical Nicu Bunoaica nu crede că guvernanții vor renunța la planul de închidere a companiei de la Târgu-Jiu.
Bunoaica spune că, odată oprite, grupurile pe cărbune sunt foarte dificil de repornit.
”Ei spuneau că le bagă în conservare, că le pot porni când vor. Odată oprit un grup, este foarte greu sau nu-l mai poți porni deloc, pentru că grupul trebuie ținut la cald” declară sindicalistul.
Nicu Bunoaica mai spune că ministrul Burduja ar fi trebuit să știe că țara nu se va descurca doar cu eolienele și fotovoltaicele, pe timp de caniculă.
”El și Virgil Popescu au distrus sistemul energetic național, cu acordul guvernului. Virgil Popescu era cu gazele, ăsta e cu modulele nucleare, numai oameni care au vândut totul, au distrus totul, pur și simplu! Iar, acum, se trezesc că de unde luăm energie” spune președintele Sindicatului Solidaritatea 2013.
Liderul sindical își menține convingerea că planul de renunțare la cărbune nu a mai putea fi întors dar și că, în 2032, ”vom avea grâu și porumb în locul termocentralelor”.