Hidrocentralele de la Valea Sadului și Curtișoara ar trebui finalizate pentru a preveni eventuale inundații catastrofale în municipiul Târgu-Jiu, spune deputatul Radu Miruță, președintele Uniunii Salvați România Gorj.
De 4 ori a depus parlamentarul proiecte de legi de reluare a lucrărilor la aceste investiții, începute pe vremea regimului comunist, dar abandonate în urmă cu 12 ani, la un grad de realizare de peste 60%.
Miruță amintește că, în anii 70, în urma unor inundații grave, frigiderele care erau produse la Uzina Mecanică Sadu au fost aduse de viitură în gara din Târgu-Jiu.
O nouă expertiză arată că finalizarea hidrocentralelor de la Valea Sadului și Curtișoara ar fi rentabilă pentru statul român, întrucât prețul energiei a crescut foarte mult, spune Radu Miruță.
În cazul unor unei viituri mari pe Jiu, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii ar fi sub apă. La fel și cartierul Bicaz sau Piața Centrală. Este motivul care care deputatul Miruță consideră că și Ministerele Culturii și Dezvoltării ar trebui să susțină finalizarea celor două hidrocentrale.