Două municipii din România, incluse în „topul fericirii”

Un nou studiu prezintă orașele în care locuitorii sunt cei mai fericiți din lume. Printre acestea se află și două municipii din România.

Cluj-Napoca și Brașov sunt primele orașe din România care au ajuns în topul fericirii, conform unui studiu care include 250 de locuri din lume. Cluj-Napoca ocupă locul 195 în acest clasament al fericirii, iar Brașovul se află pe poziția 220. Cele două orașe sunt remarcate pentru eforturile lor în sporirea bunăstării locuitorilor. Toate orașele au fost clasate pe baza a cinci domenii care au un impact direct asupra fericirii: cetățenii, guvernare, mediu, economie și mobilitate.

Studiul subliniază că fericirea în orașe variază și depinde de nevoile specifice ale diferitelor grupuri de locuitori – de la copii și studenți, până la profesioniști și cetățeni în vârstă.

Pe primele locuri în clasament se află Aarhus, din Danemarca, urmat de Zurich, din Elveția și Berlin, din Germania, relatează Digi24. Primele zece poziții din clasament sunt dominate de orașe din aceste trei țări. Astfel, în vârful clasamentului se mai află și Copenhaga, Munchen și Geneva.

Finlanda rămâne pe primul loc în clasamentul celor mai fericite țări din lume, urmată de Danemarca, Islanda și Suedia.

Articole similare:

Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbușit, marți după-amiază, în apropierea...

Românii care nu își plătesc amenzile de circulație riscă să rămână fără permis. Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila,...

Importurile de electricitate ale României au crescut cu 67% în primele 5 luni ale acestui an, comparativ...

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, noi avertizări nowcasting Cod portocaliu de averse şi vijelii,...

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: