Consilier local, prins la furat din cariera în care este șef. Deputat: Mă șochează lipsa de reacție!

[post-views]

Un consilier local PSD de la Motru a fost reținut după ce a fost prins furând din cariera în care are și funcție de șef.

Răzvan Ardeiu, alături de alți doi bărbați, este acuzat de furt calificat și instigare la săvârșirea infracțiunii de furt.  Luni noaptea, doi dintre aceștia au sustras bandă din cauciuc din Cariera Roșiuța, iar cel de-al treilea i-ar fi instigat să comită furtul. Ulterior, au fost opriți în trafic de către un echipaj de poliție și n-au putut justifica proveniența celor două suluri de bandă.

Deputatul Radu Miruță, președintele USR Gorj, a cerut ca lui Ardeiu să-i fie retras sprijinul politic.  

Miruță spune că a fost șocat să afle că persoana acuzată de furt este consilier local.

Articole similare:

Județul Dolj are, începând de joi, un nou subprefect: Claudia-Raluca Stamatescu, în vârstă de 32 de ani,...

[post-views]

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica, a declarat, joi, la Buzău, că pentru administrațiile locale,...

[post-views]

Din 28 noiembrie 2026 până pe 3 ianuarie 2027, Tărâmul Cerbilor din Turceni, Gorj, își cheamă oaspeții...

[post-views]

Autoritățile locale din orașul Turceni au primit, miercuri, confirmarea oficială că cererea de finanțare pentru înființarea parcului...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: