Liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia nu au așteptări prea mari de la noul secretar de stat din Ministerul Energiei, liberalul Alin Cărăgui.
“Cred că nu are niciun fel de legătură cu mineritul și energia și nu cred că va aduce plus valoare pentru această companie, care este cu un picior în groapă” zice președintele Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu.
Liderul sindical ar fi preferat ca pe postul de secretar de stat să fi fost promovat un om din interiorul Complexului Energetic Oltenia.
Nicu Bunoaica nu crede că Alin Cărăgui va face “minuni” pentru Complexul Energetic Oltenia, în calitate de secretat de stat.
„Secretarii de stat nu cred că au puterea să vorbească peste un ministru al Energiei. Este purtător de cuvânt, îi ține locul, deciziile nu le ia decât ministrul Energiei” afirmă președintele Sindicatului Solidaritatea 2013.
Constantin Crețan, președintele Federației Naționale a Muncii, consideră că promovarea liberalului Alin Cărăgui a fost făcută strict pe criterii politice.