O conferință medicală, dedicată luptei împotriva cancerului mamar, va avea loc, vineri, la Târgu-Jiu. ”Vă invităm cu...
Primarul Marcel Romanescu a reacționat la criticile aduse echipei de fotbal a Clubului Sportiv Municipal, promovată, în...
Manu Tomescu, fostul vicepreședinte al Sindicatului Energia Rovinari, pensionat anul trecut din Complexul Energetic Oltenia, anunță proteste,...
Centralele pe gaze de la Mintia (parțial) și Midia (toată capacitatea), una încă în construcție și cealaltă...
Constructorii, care derulează lucrări finanțate prin Programul Național „Anghel Saligny”, sunt înștiințați să nu mai depună solicitări...
Un copil de 14 ani a condus un autoturism pe o distanță de aproximativ 80 de kilometri...
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu anunţă că a iniţiat, cu sprijinul a 55 de eurodeputaţi din 19 ţări,...
Inspectoratul Școlar Județean Gorj transmite gânduri de prețuire și recunoștință tuturor celor care, prin munca și devotamentul...
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi, duminică, prin apelul 112, de o femeie de...
Educația din România traversează ”cea mai neagră perioadă” din ultimii 35 de ani, din cauza prevederilor Legii...