Pe 6 ianuarie, mii de credincioşi merg în biserici ca să ia agheasmă. Aceștia consideră că apa...
Stațiunea Rânca a fost arhiplină de sărbători, iar salvamontiștii au avut număr mare de intervenții. Au fost...
Tânărul român din Gorj, identificat printre victimele incendiului devastator produs în noaptea de Revelion în stațiunea elvețiană...
Roboți umanoizi vor lucra în fabricile Hyundai începând cu 2028, într-un pas major spre automatizarea industriei auto,...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, că după reforma administrativă, care va avea loc în luna ianuarie...
Președintele Nicuşor Dan participă, marți, la Paris, la summitul „Coaliţiei de Voinţă”, unde lideri din 35 de...
Noi, europenii, obișnuiam să-i privim de sus pe americani, deoarece preferam automobilele mici în detrimentul SUV-urilor care...
CSM Târgu Jiu a pierdut meciul disputat, luni, pe teren propriu, cu echipa campioană a României, CSM...
Sabotorii: Cumpănă pentru Complexul Energetic Oltenia: incertitudine totală asupra viitorului companiei. Complexul Energetic Oltenia (CEO) se apropie...
Asociația Județeană de Minifotbal Gorj, în colaborare cu Federația Română de Minifotbal, organizează, în perioada 10 ianuarie-31...