Antena 1 reia formatul X-Factor, pe care nu l-a mai făcut de doi ani. Un prim anunţ a fost făcut chiar de Loredana, fostă jurată a emisiunii. Fostă, pentru că în acest sezon va lipsi din show. În juriu sunt două nume noi, arată paginademedia.ro
„Mă bucur că reîncepe X-Factor după o pauză de mai bine de doi ani. Chiar dacă ultimul sezon X Factor l-am câştigat cu echipa mea, cu părere de rău vă anunţ că a trebuit să declin invitaţia Antena 1 de a fi jurat în noul sezon din motive obiective, având deja multe alte angajamente simultan în filmările show-ului: un film de lung metraj, un nou album şi, nu în ultimul rând, concertul meu aniversar Loredana Forever de la Sala Palatului” a transmis Loredana.
Cel mai probabil, X Factor va fi difuzat în grila de toamnă a Antenei 1 (concertul Loredanei este în noiembrie). Practic, în acest sezon, Antena 1 şi Pro TV se vor bate în două tipuri de formate: pe de o parte, va fi lupta dintre ”Chefi la Cuţite” şi ”Masterchef” şi, pe de altă parte, vom avea confruntarea dintre ”Vocea României” (Pro TV) şi ”X Factor” (Antena 1).
În noul juriu X-Factor rămân Ştefan Bănică şi Delia. Intră, în schimb, Marius Moga (fost jurat la Vocea României) şi Puya.
- Marius Moga: „De când mă ştiu, mi-a plăcut să descopăr oameni talentaţi şi să îi ajut să îşi ducă visul mai departe. Odată cu noul X Factor, vreau să continui aceasta misiune şi să întâlnesc oameni care strălucesc şi sunt gata să muncească pentru visul lor. Cred că avem puterea de a schimba vieţi şi de a aduce în faţa publicului voci noi si extraordinare. Îmi doresc să fiu un mentor care inspiră. Vreau să le ofer viitorilor artişti sfaturi bazate pe experienta mea şi să-i ajut să-şi găsească încrederea de care au nevoie pentru a-şi depăşi limitele. În industria muzicală, talentul este la fel de important ca şi munca, perseverenţa şi ambitia de a reusi!”
- Puya: „Mă simt onorat de invitaţia primită, aceea de a mă alătura juriului X Factor şi sper să le fiu cu ceva de ajutor oamenilor care şi-au pus toate speranţele în concursul ăsta. Mă aflu pentru prima oară în postura de jurat într-un talent show şi, aşa cum şi mie mi-au fost de mare folos sfaturile primite la începutul carierei mele, îmi doresc ca, la rândul meu, să ajut si eu alţi tineri să îşi urmeze visul, odată cu lansarea noului X Factor!”
- Delia: „Sunt bucuroasă să vă anunţ că un nou X Factor stă să înceapă. Abia aştept să pornim în căutarea concurenţilor, să le ascultăm poveştile şi să ne bucurăm împreună de un spectacol cum doar muzica ne poate da. Pentru că muzica e totul, muzica e pasiune, dragoste şi inspiraţie pentru ceilalţi! Şi da, X Factor îţi poate schimba viaţa!”
- Ştefan Bănică: “Mă bucur că se reia X Factor. Este al optulea sezon în care sunt jurat la această emisiune, iar rolul meu este acelaşi: să descopăr concurenţi cât mai buni şi să-i pun în valoare. X Factor este, pentru mine, o emisiune în care cred că vedeta este concurentul, şi nu juratul. Avem o formulă nouă în juriu, cu Marius Moga şi Puya, alături de mine şi Delia. Sper să ne înţelegem şi fiecare să vină cu experienţa lui din muzică, acumulată de-a lungul anilor, s-o împărtăşească concurenţilor şi să fie un concurs cât mai spectaculos!”