Craiovenii primesc apă de izvor din munții Gorjului. Marcel Romanescu: Târgujienii primesc de la Aparegio scuze ridicole, apă plină de calcar și străzi distruse

07:00
[post-views]

Târgujienii primesc ”apă plină de calcar și străzi distruse”, în vreme ce craiovenii sunt alimentați de apă de izvor din munții Gorjului, afirmă primarul Marcel Romanescu, după ce autoritățile din județul vecin au anunțat finalizarea aducțiunii Isvarna 2.

”Apa pură din munții Gorjului pleacă la Craiova, în timp ce târgujienii primesc de la APAREGIO scuze ridicole, apă plină de calcar și străzi distruse! Zilele trecute, s-a inaugurat conducta, care duce apa noastră de la Isvarna la peste 120 km distanță. Avem această resursă excepțională chiar lângă noi, dar în Târgu Jiu oamenii au instalațiile distruse de calcar (cum e cazul din Preajba)” spune Romanescu.

Edilul acuză și ”lucrări de mântuială” făcute de operator.

”Incompetența APAREGIO nu se oprește la calitatea apei. Operatorul nu este în stare să ne aducă apa de munte la robinete, dar este expert în lucrări de mântuială. Primăria asfaltează și modernizează orașul, iar APAREGIO îl sabotează constant prin intervenții haotice și proiecte întârziate la nesfârșit (vedeți străzile Hidrocentralei, Motrului, Panduri, Prelungirea Panduri, Între Jiețe sau Aleea Gării). Din păcate, municipalitatea nu-i poate trage la răspundere, dar poate aplica sancțiuni. Iar acestea vor curge până când vor începe să lucreze responsabil. Târgujienii merită aceeași apă sigură și curată care pleacă acum spre alte județe, dar și un operator care nu își bate joc de cetățeni” afirmă Marcel Romanescu.

Articole similare:

Prim-vicepreședintele USR Radu Miruţă, fost ministru în Guvernul Bolojan, acuză că PSD comunică forţat, lăudându-se şi utilizând...

[post-views]

Gorjul are nevoie de mai mult decât fotografii, felicitări, mulțumiri și declarații, afirmă, într-o postare pe Facebook,...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: