Cabinetul de Hematologie a fost înființat în cadrul Ambulatoriului Integrat al spitalului din Târgu Jiu.
Cristina Stănculete, medic primar Hematologie, s-a alăturat echipei Secției Oncologie – Compartiment Hematologie, iar, din data de 10 noiembrie 2026, va începe activitatea și în cadrul Ambulatoriului Integrat spitalului.
”Cu o experiență profesională solidă, doamna doctor Cristina Stănculete este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul prestigioasei UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca. Și-a urmat pregătirea în rezidențiat la UMF Craiova, mai întâi în specialitatea Medicină Internă, iar ulterior în Hematologie. Din anul 2018 și până în prezent, a profesat cu dedicare și profesionalism, acumulând o vastă experiență în evaluarea, diagnosticarea și elaborarea planurilor terapeutice personalizate pentru pacienții cu afecțiuni hematologice. De a lungul anilor, doamna doctor Stănculete a participat ca și medic-speaker la diverse conferințe și simpozioane medicale din România. De asemenea, a participat și la cursuri internationale de perfecționare profesională” a informat SJU Târgu Jiu.
Cabinetul de Hematologie va funcționa în cadrul Ambulatoriului Integrat, oferind consultații de specialitate de înaltă calitate pentru afecțiunile sângelui și ale organelor hematopoietice. Organele hematopoietice sunt structurile organismului responsabile cu producerea, maturarea și distrugerea elementelor celulare din sânge (globule roșii, globule albe și trombocite).
Programul de consultații al dr Stănculete în Ambulatoriul Integrat al SJU Tg-JIu (începând cu data de 10.11.2026) va fi:
- Marți: 15:00 – 20:00
- Miercuri: 15:00 – 20:00
Pentru programări sunați la nr 0741151346 sau accesați site-ul www.spitalgorj.ro pentru programări online.