Posibil atac cibernetic la 6 magazine din România

07:00
[post-views]

Şase magazine din România aparţinând aceluiaşi lanţ comercial au fost vizate de un posibil atac informatic în noaptea de 2 noiembrie, după ce echipamentele frigorifice au înregistrat brusc temperaturi neobişnuit de ridicate. Incidentul a fost raportat specialiştilor în securitate informatică.

„Pe 2 noiembrie, în jurul orei 1.30, echipamentele frigorifice din 6 magazine au urcat la temperaturi foarte mari. Problema a fost observată abia la 8.00. S-a raportat incidentul către DNSC ca un posibil atac cibernetic asupra controllerelor ce gestionau frigidere. Controllerele erau legate prin routere GSM cu IP fix, accesibile direct din internet şi rulau versiuni de software destul de vechi”, a declarat, pentru Libertatea, directorul Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Dan Cîmpean.

Lanţuri de supermarketuri din mai multe ţări europene, între care Suedia, Belgia şi Luxemburg, au anunţat că temperaturile din frigiderele şi congelatoarele a zeci de magazine au crescut peste noapte, stârnind temeri privind un atac cibernetic similar celui care a provocat pierderi de alimente în valoare de milioane de euro în Franţa, relatează The Guardian.

Au fost afectate aproximativ 40 de supermarketuri Delhaize din Belgia şi Luxemburg, iar un număr mai mic de magazine au fost afectate în Suedia, Irlanda, Ţările de Jos, Estonia şi Finlanda, potrivit BBC.

Uniunea Europeană (UE) a denunţat luni ”atacuri cibernetice repetate extrem de îngrijorătoare” împotriva supermarketurilor din ţări europene, afectate de o serie de incidente implicând frigidere, la trei săptămâni după cele din Franţa, relatează AFP.

„Repetarea acestor atacuri cibernetice este extrem de îngrijorătoare”, denunţă, citat într-un comunicat, comisarul european însărcinat cu Agricultura, Christophe Hansen.

Articole similare:

Liderul AUR, deputatul George Simion, a transmis un scurt anunț în care precizează că, în zilele de...

[post-views]

Liderii marilor confederații sindicale s-au întâlnit, luni, cu premierul Luca Niculescu, pentru a discuta despre creșterea salariul...

[post-views]

Sindicatul Liber Alfa a transmis conducerii Minprest Serv S.A. o serie de revendicări salariale în perspectiva negocierii...

[post-views]

Prefectul județului Gorj, Șerban Predescu, a participat, luni, după învestirea în funcție, la ședința extraordinară a Adunării...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: