Târgul Meșterilor Populari organizat, weekendul trecut, la Târgu Jiu a adus în orașul lui Brâncuși nu mai puțin de 127 de meșteri populari din toată țara.
Aceștia au putut fi văzuți și vizitați inclusiv de participanții la un cros sportiv organizat tot la finalul săptămânii, precum și la concertul susținut de Smiley la Stadionul Municipal.
Cei mai încântați au fost copiii, pentru care s-au organizat inclusiv ateliere la care au putut să învețe cum să coase.
Meșterii veniți din toată țara la Târgu Jiu au putut fi admirați în timp ce își lucrau manual produsele expuse spre vânzare.
Cei care au vizitat standurile la care au fost prezenți meșterii populari s-au declarat încântați de faptul că încă mai există persoane interesate să ducă mai departe tradițiile românești.
Organizatorul târgului de artizanat și meșteșuguri, George Brezoi, a spus că a rămas uimit să descopere cât de mulți meșteri populari există în Gorj și cât de implicați au fost în participarea la activități.