Andrei Maioreanu: Cât de pregătit este sistemul energetic românesc pentru anotimpul rece?

09:25
[post-views]

Andrei Maioreanu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, se declară nemulțumit de faptul că, an de an, în pragul iernii, în România se discută despre aceleași probleme ale sistemului energetic: capacități de producție insuficiente în anumite intervale, dependență de importuri, vulnerabilități la vârfurile de consum și prețuri ridicate.

”Vine iarna. Cât de pregătit este sistemul energetic românesc pentru anotimpul rece? Am lucrat suficient de mult în domeniul energiei ca să știu că securitatea energetică nu se asigură prin declarații și măsuri de ultim moment. Este nevoie de investiții, planificare și decizii asumate la timp. Mă nemulțumește faptul că, an după an, ajungem în pragul iernii discutând aceleași probleme: capacități de producție insuficiente în anumite intervale, dependență de importuri, vulnerabilități la vârfurile de consum și prețuri ridicate. Este bine că avem gaze în depozite. Dar asta nu rezolvă toate problemele. Trebuie să știm câtă energie electrică putem produce efectiv în condiții dificile, cât vom fi nevoiți să importăm și la ce preț” afirmă Maioreanu.

Acesta atrage atenția că guvernanții nu pot continua să facă politici energetice prin intervenții de urgență.

”Nu putem retrage capacități de producție fără să avem alternative funcționale și nu putem vorbi despre competitivitatea economiei ignorând costurile energiei. Sunt probleme acumulate în ani de decizii incoerente și de investiții întârziate. Aș vrea să văd, înainte de venirea frigului, un bilanț clar al capacităților disponibile și un plan realist pentru acoperirea consumului în condiții de iarnă severă. Iarna vine în fiecare an la aceeași vreme. Faptul că ne punem mereu aceleași întrebări spune destul de multe despre modul în care administrăm energia României” mai spune Andrei Maioreanu.

Articole similare:

Președintele PNL, Ilie Bolojan, îl critică pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, pentru afirmațiile privind deficitul al României,...

[post-views]

Federația Națională a Muncii face un apel la solidaritate către minerii și energeticienii, care au beneficiat de...

[post-views]

Un delfin cu o nuanță neobișnuită de roz, surprins înotând alături de alți delfini cenușii în apropierea...

[post-views]

Serbia se pregătește pentru o schimbare majoră de putere, după 14 ani de dominație a Partidului Progresist...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: