Reforma administrativă, prin comasarea voluntară a localităților cu maximum 1.500 de locuitori, este una dintre priorități pentru noul ministru al Dezvoltării, Alexandru Stoica.
În Gorj, sunt 4 localități care ar trebui comasate: Săcelu, Bărbătești, Arcani și Ciuperceni.
Primarii sunt, însă, reticenți. Gheorghe Dumitrelea, edilul liberal de la Săcelu, nu știe cu ce altă localitate s-ar putea face comasarea și nici ce rol va juca el, atâta timp cât mandatul său de primar este valabil până în 2028.
Adrian Mangu, primarul social-democrat al comunei Bărbătești, spune că este una dintre puținele localități din județ care se autofinanțează și nu i s-ar părea corect să fie comasată cu alta care, deși este mai mare, nu are bani de salarii.