Noul ministru al Economiei, Daniel Zamfir, așteptat să sprijine în continuare Uzina Mecanică Sadu, care, de anul viitor, ar trebui să beneficieze de contracte pe programul SAFE.
”L-am cunoscut pe Daniel Zamfir, sper să avem o colaborare bună pentru a găsi soluții pentru industria de apărare, care se zbate între viață și moarte” spune liderul sindical Marius Borcan.
Acesta speră să nu se schimbe planurile guvernanților în privința fabricii de armament de la Bumbești Jiu.
Pe SAFE, ar trebui să mai fie adusă o linie de producție la UM Sadu, care ar asigura activitate pentru minimum 3 ani, mai spune Marius Borcan.