Alin Munteanu îl contrazice pe fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, care a spus, la Târgu-Jiu, după o ședință a PNL Gorj, că a salvat Complexul Energetic Oltenia.
„Cred că puteau găsi multe alte soluții decât să ne dea un ajutor de înmormântare. (…) După ce a fost anul acesta- cu seceta, cu lipsa apei pe Dunăre- trebuie să fie cineva bolnav mintal să vină să mai închidă grupuri la companie” spune președintele Cartel Alfa Gorj.
Munteanu amintește de grupurile pe cărbune închise și locurile de muncă pierdute, după punerea în aplicare a planului de restructurare a CEO, realizat pe vremea lui Virgil Popescu.