Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene nu-și asumă nimic privind grupurile pe gaze, care ar fi trebuit construite la Turceni și Ișalnița, deși a fost cel care a coordonat PNRR.
MIPE i-a transmis un răspuns oficial activistului civic Nicolae Ivăniși, care l-a interpelat privind certitudinea realizării acestor investiții în termenul de 3 ani, prevăzut în planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. Mai exact, dacă au fost făcute ceva înțelegeri prealabile cu companiile străine, care fac componentele necesare grupurilor pe gaze.
Ivăniși afirmă că atât MIPE cât și Ministerul Energiei au responsabilități în acest sens, altfel ceea ce s-a întâmplat la CEO, unde au fost închise grupuri pe cărbune fără să fie făcute noile investiții, a fost ”genocid economic”.
Nicolae Ivăniși mai spune că așteaptă și răspunsul Ministerului Energiei privind grupurile pe gaze, iar, dacă va fi similar celui de la MIPE, va depune plângere la Parchet.