Debitul Dunării, suplimentat pentru funcționarea Cernavodă

14:36
[post-views]

Apele Române suplimentează cu 20 de metri cubi pe secundă, în perioada 10–18 octombrie, debitul evacuat din acumularea Iezer, în condițiile în care nivelul Dunării la Cernavodă a ajuns la numai 3 centimetri de limita operațională relevantă pentru pomparea apei de răcire a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă. Ambele reactoare ale centralei sunt oprite, iar autoritățile nu au indicat încă o dată clară pentru repornire.

Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) a anunțat, sâmbătă, într-un comunicat, că debitele Dunării la intrarea în țară sunt sub 1.200 de metri cubi pe secundă.

Potrivit instituției, la Cernavodă, nivelul apei se situează foarte aproape de limita operațională de -262 de centimetri, relevantă pentru asigurarea condițiilor de pompare a apei de răcire a centralei nucleare.

„Astăzi, 10 octombrie 2026, a fost înregistrată cota de -259 cm, cu numai 3 cm peste această limită, situație care impune adoptarea unor măsuri operative urgente și coordonate”, transmit reprezentanții Apelor Române.

În acest context, ANAR a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10–18 octombrie, prin exploatarea coordonată a acumulărilor de pe valea Mostiștei.

Intervenția este corelată cu evacuări controlate de apă din acumulările Izbiceni, de pe râul Olt, și Mihăilești, de pe râul Argeș, pentru suplimentarea aportului de apă în Dunăre și limitarea scăderii nivelurilor în sectorul Cernavodă.

Apele Române precizează că măsura nu presupune golirea acumulării Iezer. După aplicarea acesteia, în acumulare va rămâne disponibil un volum de apă de peste 40 de milioane de metri cubi, iar evacuările vor fi monitorizate și adaptate condițiilor hidrologice.

„În condițiile actuale, asigurarea resurselor de apă necesare funcționării în siguranță a CNE Cernavodă reprezintă o responsabilitate de interes național”, se mai arată în comunicatul ANAR.

Articole similare:

Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, neagă scenariile privind o creștere cu 50% a facturilor...

[post-views]

Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, colectivul Secției ATI II și angajații unității medicale transmit sincere condoleanțe...

[post-views]

Polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați, sâmbătă, prin apel 112, cu privire la faptul că doi...

[post-views]

Blocurile din orașul Târgu Cărbunești vor putea fi renovate fără ca proprietarii apartamentelor să dea vreun ban....

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: