Amendă de 60.000 de lei, aplicată de Garda de Mediu Gorj unei obști din comuna Crasna, care a executat lucrări pentru drumuri forestiere într-o arie naturală protejată, fără documente legale.
”Protejarea ariilor naturale protejate, prioritate absolută! Amendă de 60.000 de lei la Crasna.
Comisarii Gărzii de Mediu Gorj au intervenit ferm pe raza comunei Crasna, unde o obște a executat lucrări pentru drumuri forestiere într-o arie naturală protejată, fără a deține avizul obligatoriu al administratorului. Biodiversitatea acestor zone speciale are reguli stricte, iar utilajele nu pot interveni după bunul plac! Măsuri aplicate:
- Sancțiune contravențională în valoare de 60.000 lei.
- Măsură fermă: Interzicerea strictă a executării oricăror lucrări similare fără obținerea avizelor legale” transmite instituția.