Traficanți de droguri de mare risc prinși de polițiștii gorjeni

15:12
[post-views]

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, ambii de 24 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

„Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2021 – luna octombrie 2026, unul dintre bărbați, barman/ospătar, cu prilejul unor evenimente private la care ar fi participat în această calitate, ar fi vândut diferite cantități de canabis, către consumatori, cu preponderență tineri, majoritatea studenți în cadrul universităților din Timișoara, obținând importante sume de bani.

De asemenea, pe parcursul anului 2026, cel de-al doilea bărbat, în contextul participării, în timpul liber, tot în calitate de barman la diferite evenimente, ar fi comercializat canabis cu sume între 35-50 de lei, pentru un gram, către diferiţi consumatori, în special tineri, din județul Timiș.

Totodată, unul dintre aceștia a fost prins în flagrant delict, în timp ce ar fi vândut o cantitate de drog de risc. În această împrejurare, dar și în urma a două percheziții domiciliare efectuate, la data de 1 octombrie, au fost descoperite și ridicate aproximativ 250 de grame de canabis, atât în formă brută, cât și în doze ambalate, o cantitate de substanță cristalină, grindere, cântare de precizie, obiecte purtând urme de substanță, sume de bani în lei, euro și lire, precum și alte mijloace de probă.

La data de 2 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea celor doi bărbați. Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara și jandarmilor Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara. Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție” a comunicat IPJ Gorj.

Articole similare:

Preşedintele Nicuşor Dan a publicat, vineri, o imagine în care se află, împreună cu Mirabela Grădinaru, alături...

[post-views]

Aparegio Gorj va întrerupe furnizarea apei în orașul Turceni, duminică, în intervalul orar 22:00 – 06:00, pentru...

[post-views]

Tragedie în apropiere de Motru, unde un bărbat de 68 de ani, aflat la pescuit, și-a pierdut...

[post-views]

Un proiect Erasmus+ nu se încheie odată cu ultima mobilitate. El continuă prin oamenii care duc mai...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: