CSM Târgu Jiu se deplasează, vineri, în județul Olt, la Colonești, pentru confruntarea cu Petrolul Hârtiești. Partida contează pentru etapa a 7-a din Liga a 3-a, Seria 6. Partida va începe la ora 15:00.
Misiune dificilă pentru CSM Târgu Jiu în runda a 7-a. Gorjenii se pregătesc pentru o deplasare în care principalul adversar nu va fi neapărat echipa gazdă, ci starea suprafeței de joc. Deși formația adversă evolua până acum la Hârtiești, o solicitare oficială trimisă către Federația Română de Fotbal a schimbat datele problemei: toate meciurile de acasă se vor disputa de acum înainte la Colonești.
Din păcate, pentru fotbaliștii lui Mario Găman, veștile din tabăra adversă nu sunt cele mai bune, gazonul de la Colonești fiind recunoscut pentru starea lui precară, un detaliu care va avantaja mai degrabă jocul axat pe angajamentul fizic decât pe tehnică și viteză, așa cum își dorește echipa din Târgu Jiu. Înaintea acestei runde, gorjenii sunt pe locul 5 în clasament, cu 11 puncte, la 3 puncte distanță de liderul seriei, și la doar un singur punct de ocupantele locurilor 2 și 3. ”Petroliștii” de la Hârtiești sunt pe ultimul loc în clasament, fără niciun punct strâns în cele 6 etape scurse de la începutul campionatului.
Mario Găman, antrenor CSM Târgu Jiu: ”S-a schimbat locația disputării meciului, se joacă la Colonești. E un teren pe care îl cunosc de când eram antrenor la CSO Filiași și era cu noi în serie Vedița Colonești. Într-adevăr, e un teren greu, e un teren unde trebuie să te adaptez. Pe de altă parte noi nu trebuie să ne lăsăm păcăliți de clasament, de faptul că Petrolul Hârtiești este pe ultimul loc. Asta nu înseamnă că vom avea un meci simplu. Trebuie să rămânem concentrați, pozitivi și să încercăm să dezvoltăm lucrurile bune pe care le-am făcut în aceste șase etape. Trebuie să eliminăm greșelile și să tratăm jocul la fel ca meciurile cu echipele din topul clasamentului. Există acest pericol, dacă te uiți în clasament și vezi că adversarul nu are niciun, să tratezi meciul cu o anumită stare. Noi încercăm să-i motivăm, pentru că de multe ori, oricât ai comunica cu jucătorii, oricât ai lucra pe aceste aspecte, tot de ei trebuie să depindă lucrurile, dar, ei fiind jucători profesioniști, de la ei trebuie să vină aceste lucruri, ei trebuie să își dorească mai mult. Ei trebuie să vină cu o ambiție mai mare ca adversarul, cu o determinare, pentru că nu cred eu că există jucători care să nu își dorească să se bată pentru Liga a doua. În cazul în care se întâmplă aceste lucruri, înseamnă că încă n-am ajuns la nivelul pe care ni-l dorim. Încă mai avem de muncă, dar eu am încredere în jucătorii mei că vor trata jocul la cel mai înalt nivel și că ne vom întoarce acolo cu toate punctele.”
Antrenorul gorjenilor a subliniat importanța majoră a următoarelor partide, catalogate drept „abordabile” pe hârtie, dar vitale pentru liniștea echipei în clasament. Cu dueluri de foc la orizont împotriva contracandidatelor la play-off, Jiul Petroșani și Universitatea Craiova 2, tehnicianul consideră că punctele puse în joc în deplasarea de la Colonești, cu Petrolul Hârtiești, și pe teren propriu, cu Unirea Bascov, sunt obligatorii pentru a asigura stabilitatea necesară atingerii obiectivului.
Mario Găman, antrenor CSM Târgu Jiu: ”Este important în ceea ce va urma, pentru că avem două jocuri acum la Hârtiești și acasă cu Bascovul, apoi urmează două deplasări dificile la echipe, din punctul meu de vedere, care se vor bate la play-off, Jiul Petroșani și Universitatea Craiova 2, plus un joc cu Vulturii Fărcășești acasă. Sunt formații care, cu siguranță se vor bate la play-off, și atunci e important orice joc, importante sunt toate punctele acumulate, pentru că îți oferă o anumită liniște. E nevoie ca fiecare meci să fie câștigat pentru a ajunge acolo unde ne dorim cu toții.”