”Mă uit la Virgil Popescu și nu recunosc ce văd. (…) Parcă a luat-o pe o cărare. De când este europarlamentar, parcă i-au spălat creierul” a comentat, la Interviurile Infinit FM, fostul deputat și ministru PNL Dan Vîlceanu.
Acesta a recunoscut că nu mai înțelege atitudinea fostului ministru al Energiei, pozițiile virulente anti-cărbune.
Recent, Popescu a afirmat că energia pe cărbune este scumpă și nu reprezintă o soluție decât în perioadele de criză.
”Dacă vreți să vedeți energie scumpă, să vedeți când nu mai ai cărbune!” a declarat Vîlceanu.
Dan Vîlceanu este convins că, de anul viitor, optica privind cărbunele se va schimba în Europa, în condițiile în care Statele Unite ale Americii deja folosesc din plin această resursă.
Fostul ministru de Finanțe a declarat că nu ai cum să ai energie ieftină în România, atâta timp cât închizi capacități și suprataxezi companiile din sector.