Ciuperceni: 20 de gospodării vor fi reabilitate cu bani europeni

15:07
[post-views]

Autoritățile locale din comuna Ciuperceni vor reabilita 20 de gospodării ale unor familii cu probleme sociale, cu bani europeni. Primăria a obținut o finanțare de 1,8 milioane de lei prin intermediul căreia vor fi sprijinite persoanele vulnerabile.

„1,8 milioane de lei pentru persoanele vulnerabile din comuna Ciuperceni! Un nou proiect benefic pentru comunitatea noastră vine, de această dată, în sprijinul persoanelor și familiilor cu venituri reduse din comuna Ciuperceni. Prin acest proiect, în valoare de 1,8 milioane de lei (18 miliarde de lei vechi), vor fi realizate mai multe măsuri concrete de sprijin pentru cetățenii aflați în situații vulnerabile. Nu mai puțin de 20 de gospodării vor beneficia de lucrări de îmbunătățire, reabilitare, amenajare și dotare, contribuind, astfel, la crearea unor condiții de trai mai bune pentru familiile beneficiare. Copiii din familiile vulnerabile vor primi, la rândul lor, sprijin concret: pachete cu alimente, rechizite și mobilier școlar, precum și îmbrăcăminte. Este un proiect care pune oamenii în centrul atenției și care vine în sprijinul celor care au cea mai mare nevoie de ajutor” a transmis primarul Claudiu Dragotă.

Articole similare:

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Adrian Ţuţuianu, a anunţat vineri, la Ploieşti, că, săptămâna viitoare, va fi...

[post-views]

Șefii Complexului Energetic Oltenia, respectiv cei trei membri ai directoratului, se află în topul celor mai bine...

[post-views]

Comunități de energie vor apărea în mai multe localități din județul Gorj. 200 de familii vulnerabile din...

[post-views]

Interviurile Infinit FM din data de 25 septembrie 2026. Invitați: Nicolae Davițoiu (PMP) și Ion Fugaru

...
[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: