Guvernul României lansează, joi, platforma guvernanta.gov.ro, care centralizează informaţii despre 121 de companii active ale statului, fiind disponibile peste 1.350 de documente publice, inclusiv CV-uri. Platforma arată că 115 persoane din companiile de stat câştigă între 5.000 şi 10.000 euro, 36 persoane încasează între 10.000 şi 20.000 euro, iar o persoană câştigă 100.000 de lei. De asemenea, peste 100 de persoane cumulează cel puţin două funcţii în acelaşi timp.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, platforma guvernanta.gov.ro, lansată de guvern este creată la iniţiativa viceprim-ministrului interimar Oana Gheorghiu.
”Platforma include, în premieră, informaţii despre 121 de companii active aflate în subordinea, coordonarea ori sub autoritatea unei instituţii publice tutelare centrale, precum şi despre persoanele care ocupă poziţiile de conducere în cadrul acestora. Concret, platforma oferă acces la peste 1.350 de documente publice în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011, referitoare la membrii consiliilor de administraţie ori supraveghere şi directoratul. Dintre acestea, peste 650 sunt CV-urile persoanelor aflate în funcţii de conducere şi alte peste 600 reprezintă contracte de mandat”, arată guvernul.
Potrivit sursei citate, din informaţiile agregate, peste 100 persoane cumulează cel puţin două funcţii în acelaşi timp. Peste 370 persoane încasează lunar venituri de până la 25.000 lei, 115 încasează venituri între 25.000-50.000 lei, 36 încasează venituri între 50.000 şi 100.000 lei, iar o persoană încasează lunar peste 100.000 lei.
”Această iniţiativă face parte din efortul amplu de reformă a companiilor de stat şi de transparentizare a competenţelor, salariilor şi beneficiilor mandatarilor, un demers necesar pentru buna guvernare şi pentru susţinerea strategică a poziţiei României pe plan economic internaţional”, explică guvernul.
”Transparentizarea şi deschiderea uşilor spre ceea ce se întâmplă în interiorul companiilor de stat este calea prin care vom reuşi să punem corect întrebarea: sunt sau nu utile? Pentru a pune un diagnostic corect unei companii, trebuie să vezi rezultatele acesteia, iar aceste rezultate depind în mare parte de oamenii care iau deciziile-cheie în aceste companii”, a declarat viceprim-ministrul interimar Oana Gheorghiu.
Aceasta a explicat că platforma oferă acces la indemnizaţii, contractele de mandat, afilierea politică şi CV-urile celor care ocupă aceste funcţii.
”Pentru că toţi cetăţenii au dreptul să ştie cine sunt şi ce ştiu să facă oamenii din vârful companiilor statului român. Aceste date trebuie să rămână publice şi accesibile tuturor. Pentru că doar prin transparenţă vom avea companii de stat eficiente, productive şi prospere pentru români şi pentru România”, a adăugat Oana Gheorghiu.
Platforma poate fi accesată la adresa guvernanta.gov.ro.