O societate comercială a fost amendată cu 40.000 de lei de Administrația Bazinală de Apă Jiu, după ce inspectorii au descoperit lucrări executate fără autorizație în albia minoră a râului Blahnița.
Controlul a avut loc marți, pe raza comunei Crasna, la societatea SC Emicor Concept SRL, în cadrul unei verificări privind respectarea legislației în domeniul gospodăririi apelor.
În urma verificărilor efectuate în teren, inspectorii au constatat că societatea a intervenit asupra albiei minore a râului Blahnița fără să dețină actele de reglementare necesare. Potrivit reprezentanților Apelor Române Jiu, lucrările ar fi fost realizate cu scopul de a crește debitul și volumul de apă necesar alimentării unor bazine piscicole aflate în exploatare.
Administrația Bazinală de Apă Jiu atrage atenția că astfel de intervenții nu pot fi făcute fără respectarea prevederilor legale, întrucât modificarea albiei unui curs de apă poate avea efecte asupra regimului hidrologic, stabilității malurilor și echilibrului natural al zonei.
„Intervențiile neautorizate asupra cursurilor de apă nu sunt simple lucrări de amenajare. Modificarea albiei și a condițiilor de curgere poate influența regimul hidrologic local, stabilitatea malurilor și echilibrul natural al cursului de apă. De aceea, orice lucrare care poate modifica regimul de curgere sau caracteristicile unui curs de apă trebuie realizată numai în condițiile și cu respectarea actelor de reglementare prevăzute de legislația în vigoare”, au transmis reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Jiu.
Pentru neregulile constatate, SC Emicor Concept SRL a fost sancționată contravențional cu 40.000 de lei.
Reprezentanții Apelor Române Jiu precizează că vor continua controalele pentru prevenirea și sancționarea intervențiilor neautorizate asupra cursurilor de apă și pentru respectarea legislației privind gospodărirea și protejarea resurselor de apă.