Gorjeanul: Trufelea revendică o „victorie” care scurtează viața Grupului 5 Turceni față de Planul de Restructurare a CE Oltenia. Conducerea Complexului Energetic Oltenia prezintă, într-un comunicat de presă, dat publicității la finele săptămânii trecute, menținerea Grupului 5 Turceni, până în martie 2028, drept rezultatul propriilor demersuri, deși Planul de Restructurare publicat chiar de companie prevedea funcționarea blocului energetic până la sfârșitul anului 2029. În loc să explice cum a ajuns grupul pe lista capacităților programate pentru închidere în august 2026, președintele directoratului CEO, Constantin-Cosmin Trufelea, își asumă meritul unei prelungiri care, raportată la documentul oficial al companiei, nu este o victorie, ci o reducere de aproape doi ani a vieții Grupului Turceni 5. Guvernul a aprobat, în ședința extraordinară din 28 august 2026, un memorandum privind menținerea temporară în producție a unor capacități energetice pe bază de lignit de la Turceni și Craiova, care, potrivit angajamentelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, urmau să fie scoase din exploatare la 31 august 2026.
Impact în Gorj: Termocentrala de la Turceni a fost repusă în funcțiune. Grupul energetic numărul 5 produce din nou energie. Grupul energetic numărul 5 de la Termocentrala Turceni a fost repus în funcțiune de Complexul Energetic Oltenia, după o perioadă în care unitatea a fost oprită ca urmare a unor avarii repetate. Unitatea energetică a revenit în Sistemul Energetic Național, în cursul serii trecute, și a început din nou să producă energie electrică. Grupul 5 este, în prezent, singurul aflat în funcțiune la Termocentrala Turceni. Repunerea sa în funcțiune vine în contextul în care Complexul Energetic Oltenia continuă să asigure o parte din producția de energie electrică din Sistemul Energetic Național, prin intermediul grupurilor pe bază de cărbune aflate în exploatare. În acest moment, sunt pornite trei grupuri energetice, două Termocentrala Rovinari și unul la Turceni.
Pandurul: Atac de la Gorj asupra declarațiilor ministrului Pîslaru despre legea salarizării. Declarațiile ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, privind adoptarea, până la finalul lunii octombrie, a noii legi a salarizării au stârnit reacții în rândul sindicaliștilor. Sorin Torop, vicepreședintele Sanitas Gorj, critică dur ideea unei reforme care ar putea duce la scăderea veniturilor angajaților. Torop pornește de la celebrul citat atribuit lui Albert Einstein: „Nebunia este să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții rezultate diferite”, ironizând strategia autorităților. „Domnul Pîslaru pare să fi înțeles altfel citatul: «Adoptăm Legea salarizării până la 31 octombrie, mai tăiem niște salarii și… recuperăm 300 de milioane de euro din PNRR!»”, a transmis liderul sindical. Sorin Torop a atras atenția că sindicatele au transmis deja că nu vor accepta o lege care să reducă veniturile oamenilor.
Sabotorii: Fără apă în comuna Plopșoru. Consilier local: „Cine răspunde?”. O întrerupere a alimentării cu apă, care ar fi afectat comuna Plopșoru timp de peste 14 ore, a stârnit reacția consilierului local AUR, Dan Pop. Acesta critică modul în care este organizat și administrat Serviciul de Apă și anunță că va solicita explicații oficiale atât conducerii serviciului, cât și administrației locale. „Este inadmisibil ca o comună întreagă să rămână fără apă mai bine de 14 ore, iar cetățenii să nu primească un răspuns clar. Apa nu este un lux, ci un serviciu public esențial, pentru care oamenii plătesc”, a declarat Dan Pop. Consilierul local ridică mai multe semne de întrebare în legătură cu modul în care este asigurată supravegherea instalațiilor și intervenția în cazul unor defecțiuni. Potrivit acestuia, trebuie lămurit cine răspunde efectiv atunci când apar probleme și cât de repede poate fi reluată alimentarea cu apă. Dan Pop anunță că va cere oficial informații despre programul de lucru al personalului, existența angajaților de serviciu, modul de supraveghere a stațiilor de apă și cauzele exacte care au dus la întreruperea alimentării.
Gorjonline: Mai puțini angajați ai Complexului Energetic Oltenia își ridică în acest an cota de cărbune. Numărul angajaților și foștilor angajați ai Complexul Energetic Oltenia care solicită și ridică în acest an cota de cărbune este mai mic decât în anii precedenți. Potrivit unor informații din cadrul companiei, scăderea numărului beneficiarilor vine în contextul reducerii constante a numărului de mineri și energeticieni. „Spre deosebire de anii trecuți, numărul celor care au revendicat cota de cărbune este mult mai mic, ca și în cazul celor care au ridicat deja lignitul. Aici intervine și faptul că numărul minerilor și al energeticienilor a scăzut constant, în ultimii ani. Din informațiile pe care le am, până în acest moment, peste 50% dintre cei care au solicitat cărbunele au și ridicat deja cele 10 tone de cărbune”, susțin surse din cadrul Complexului Energetic Oltenia.