Revista presei locale

[post-views]

Gorjonline: Veste importantă pentru CEO și economia Gorjului: Grupul 5 de la Termocentrala Turceni nu va fi închis după 31 august. România a repornit grupurile energetice pe cărbune de la Turceni și Rovinari, pe fondul unui consum ridicat de energie electrică și al necesității de a asigura producția în perioada următoare. Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, a anunțat că grupul Turceni 5 va rămâne operațional și după 31 august, deși România și-a asumat, prin PNRR, închiderea acestuia. Potrivit oficialului, grupurile „își vor face datoria” în zilele următoare, când se așteaptă niveluri ridicate ale consumului. În privința Turceni 5, Elisei a precizat că unitatea nu va fi închisă după 31 august, deși prin ținta 119 din PNRR România trebuia să scoată din funcțiune 710 MW, din care 330 MW aparțineau Complexului Energetic Oltenia. „Da, va rămâne ulterior datei de 31 august în funcțiune. În acest moment, grupul de la Turceni produce mai multă valoare decât orice penalități am putea plăti prin ținta 119 din PNRR. (…) În condițiile actuale, în care vedem ce s-a întâmplat în luna august și încercăm să fim precauți pentru lunile septembrie și octombrie, nu credem că este oportună închiderea acestui grup”, a argumentat secretarul general al Ministerului Energiei.

Gorjeanul: Anca Bordușanu, în vizorul ANI. Vicepreședintele CJ Gorj: Voi contesta raportul în instanță. Vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Anca Bordușanu, a anunțat că va contesta în instanță un raport al Agenției Naționale de Integritate (ANI), prin care ar fi fost constatată o situație de incompatibilitate în cazul său. Bordușanu nu a oferit informații suplimentare despre aspectele care au stat la baza raportului ANI și a precizat că își va prezenta argumentele în instanță. Potrivit unor informații apărute în spațiul public, firma soțului Ancăi Bordușanu ar fi încheiat 11 contracte cu Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, unitate aflată în administrarea Consiliului Județean Gorj. Contractele ar fi fost atribuite prin achiziție directă, în perioada în care Bordușanu era consilier județean.

Pandurul: 16 lei pentru fiecare locuitor?! Proiectul care a stârnit revoltă într-o comună a picat la vot. Disputa privind gestionarea câinilor fără stăpân și suma de 16 lei/locuitor/an au ajuns în centrul atenției la Bengești-Ciocadia, după ce un cetățean a lansat, în urmă cu câteva zile, acuzații dure la adresa administrației locale, iar după ședința consiliului local din 21 august, viceprimarul Marian-Florin Mocioi a venit cu un punct de vedere în care explică situația și susține că proiectul privind aderarea comunei la o asociație pentru gestionarea câinilor fără stăpân a picat la vot în forma în care a fost prezentat. Un cetățean din comună a acuzat public, într-o postare pe Facebook, conducerea Primăriei Bengești-Ciocadia că ar fi urmărit introducerea unei taxe de 16 lei pe an pentru fiecare locuitor, în contextul aderării la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea câinilor fără stăpân. În postare, acesta a criticat ideea ca administrația locală să aloce bani pentru un serviciu despre care afirmă că nu ar fi necesar, în condițiile în care în comună câinii fără stăpân ar fi foarte puțini.

Impact în Gorj: Alertă în Runcu! Avertisment pentru localnici: „Nu-i lăsați să intre în gospodării!” Autoritățile din Runcu au lansat un avertisment către localnici, după ce mai multe persoane ar fi abordat oameni în vârstă sub pretextul construirii unor cazane pentru făcut țuică. Primarul Adi Câmpeanu  susține că există suspiciuni că unele persoane ar fi fost înșelate. Mesajul transmis de primar este unul ferm: localnicii sunt sfătuiți să nu poarte discuții cu persoanele respective și să nu le permită accesul în gospodării. „Nu stați de vorbă cu aceștia și nu le permiteți să intre în gospodăria dumneavoastră!”, este apelul transmis de edil. Potrivit avertismentului, persoanele vizate ar merge din gospodărie în gospodărie și ar încerca să convingă localnicii să apeleze la serviciile lor pentru construcția unor cazane. Persoanele în vârstă sunt îndemnate să fie deosebit de atente și să nu ofere bani sau date personale unor necunoscuți înainte de a verifica identitatea și scopul acestora.

Sabotorii: Cămin și cantină modernizate la Colegiul „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu. Încă două investiții din infrastructura școlară a municipiului Târgu Jiu au ajuns la final. Căminul și cantina Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” au fost modernizate, iar elevii vor avea la dispoziție peste 100 de locuri de cazare în noile condiții. Finalizarea lucrărilor a fost anunțată de primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu. Investiția completează procesul de modernizare a colegiului, după lucrările derulate în ultimii ani la unitatea de învățământ. „Căminul și cantina Colegiului Național «Ecaterina Teodoroiu» sunt încă două obiective ce au fost finalizate. Peste 100 de locuri de cazare moderne și o cantină reabilitată în totalitate așteaptă elevii uneia dintre unitățile de învățământ reprezentative pentru România”, a transmis Marcel Romanescu.

Articole similare:

Programul „Litoralul pentru Toți” revine în septembrie cu cea de-a 49-a ediție. 67 de unități de cazare...

[post-views]

Noi angajări sunt pregătite la CFR SA și CFR Călători, după ce cele două companii de stat...

[post-views]

Cula Glogovenilor, un monument istoric deosebit din județul Gorj, își deschide porțile pentru primirea vizitatorilor, anunță vicepreședintele...

[post-views]

Ultima oră

Plasare produse

Infinit hits: