Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, avertizări de caniculă și disconfort termic, valabile începând de joi în mare parte din țară.
Un Cod portocaliu va fi în vigoare în perioada 20 august, ora 10:00 – 21 august, ora 10:00, și va afecta Banatul, vestul și sudul Olteniei, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde vor fi temperaturi maxime deosebit de ridicate, ce se vor situa între 35 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea de vest și sud-vest.
Va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Local noaptea va fi tropicală, cu minime de 20…26 de grade.
Județele marcate cu Cod portocaliu sunt Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Arad și Timiș.
Pentru restul țării, exceptând județele Constanța și Tulcea, a fost emisă o atenționare Cod galben, valabilă în același interval.
Astfel, pe parcursul zilei de joi, în Moldova, Maramureș, Muntenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Olteniei și al Crișanei, temperaturile maxime vor fi deosebit de ridicate și se vor situa în general între 34 și 37 de grade, pe arii extinse va fi caniculă, disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Local temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade și vor caracteriza o noapte tropicală.
În următoarele zile, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în cea mai mare parte a țării. Vor fi temperaturi maxime deosebit de ridicate, ce se vor situa în general între 34 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest și în sud-vest. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU), pe arii extinse, va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități. Local nopțile vor deveni tropicale, cu temperaturi minime în general de 20…23 de grade, cele mai mari valori urmând să se înregistreze în Dealurile de Vest (24…26 de grade).