„Spider-Man: Brand New Day” a depăşit pragul de 2 miliarde de dolari în încasări la nivel global din vânzarea biletelor, atingând această performanţă rară după doar trei weekenduri de la lansare, scrie Variety.
Aventura inspirată din benzile desenate, cu Tom Holland în rolul eroului Marvel care aruncă pânze de păianjen prin cartier, a înregistrat încasări de 785 de milioane de dolari în America de Nord şi 1,23 miliarde de dolari în străinătate, ajungând la un total de 2,022 miliarde de dolari.
Cel mai recent film „Spider-Man” este unul dintre cele opt filme din istorie care au intrat în „clubul celor 2 miliarde de dolari”, alăturându-se grupului restrâns format din „Avatar” din 2009 (2,9 miliarde de dolari), „Avengers: Endgame” din 2019 (2,7 miliarde de dolari), „Avatar: The Way of Water” din 2022 (2,3 miliarde de dolari), „Titanic” din 1994 (2,2 miliarde de dolari), „Star Wars: The Force Awakens” din 2015 (2,07 miliarde de dolari) şi „Avengers: Infinity War” din 2018 (2,03 miliarde de dolari).
Între timp, precedentul film din seria „Spider-Man”, „No Way Home” din 2021, a fost foarte aproape, cu 1,9 miliarde de dolari, dar nu a atins acest prag deoarece aventura supereroilor nu a rulat în China.
„Spider-Man: Brand New Day” a depăşit cu mult aşteptările încă de la lansarea sa în cinematografe, la sfârşitul lunii iulie. Filmul, care marchează a patra apariţie solo a lui Holland în rolul lui Peter Parker, a înregistrat încasări record de 355 de milioane de dolari în America de Nord şi suma uluitoare de 932 de milioane de dolari la nivel mondial în primul weekend de la lansare, depăşind apoi pragul de 1 miliard de dolari după doar şase zile de la lansare.
Nu există nicio îndoială că „Brand New Day” va părăsi marile ecrane ca unul dintre cele mai profitabile filme din toate timpurile (de fapt, este deja al optulea cel mai mare succes mondial din istorie). Analiştii de box-office se întreabă dacă „Brand New Day” ar putea deveni singurul film care va atinge vreodată 1 miliard de dolari pe piaţa internă („Star Wars: The Force Awakens” deţine în prezent titlul de cel mai mare succes din istoria Americii de Nord, cu 936 de milioane de dolari) şi poate, chiar primul care va atinge 3 miliarde de dolari la nivel global.